Despre marşul memorial

 

Un important eveniment din punct de vedere simbolic din cadrul programului 89 RETRO a fost marșul memorial întitulat „Pe căile revoluției”, organizat pe data de 14 decembrie 2009 de către Fundația noastră. Marșul a fost precedat de o campanie informativă, care a avut ca obiectiv adunarea persoanelor interesate de a vedea sau revedea locațiile, să audă sau să reaudă povestirile martorilor.

Marșul a fost condus de domnul profesor Balaton Zoltán, profesor pensionat, care pe lângă experiențele proprii a povestit și contextele evenimentelor, adăugând chiar și propriile critici la anumite teorii. Participanții au pus nenumărate întrebări despre șirul evenimentelor cunoscute sau cele controversate.

Marșul n-a urmărit locațiile în timp cronologic, ea a pornit de la Liceul Teoretic Bartók Béla, unde Erdei Ildikó, și-a povestit propriile experiențe revoluționare, ea fiind învățătoare de serviciu în decembrie 1989 la izbucnirea evenimentelor sângeroase.

După acesta marșul s-a oprit la Piața Kütl (Mocioni), la Catedrala Mitropolitană, la Opera Română, la fosta Piața Libertății (acum Eugeniu de Savoia) și la Parohia Reformată, punctul zero al evenimentelor.